Era anul în care România, la finalul lui 1993, se califica la World Cup 1994. Deja celebrul meci de la Cardiff, cu bara lui Bodin și golurile lui Hagi și Răducioiu.
Cu zece luni mai devreme FRF a trimis un lot divizionar B în India, la Madras, Jawaharlal Nehru Gold Cup 1993. Un turneu la care participau Rusia, Coreea de Nord, Bolivia și Camerun.
Antrenor: regretatul Gigi Mulțescu, care selecíonase din campionatul intern pe Gică Craioveanu și Dorin Arcanu de la Universitatea Craiova, Damian Militaru de la Jiul Petroșani, Florin Motroc de la Selena Bacău și Cristian Zmoleanu de la Petrolul Ploiești.
După ce lotul a ajuns în India ședință cu Gigi Mulțescu, selecționerul de atunci al acestei naționale inedite.
Cum să se comunice acolo, pentru că nimeni din delegație nu știa engleza. Nici măcar Mulțescu, la vremea respectivă. Pentru ca erau conferințe de presă înainte de jocuri si trebuia să vorbești! Acolo și copii care cerșeau pe stradă știau engleză.
Nea Gigi i-a tras pe cinci dintre fotbaliști într-o cameră: Blid, Motroc, Craioveanu, Vali Ștefan și Lucaci. Nu știa pe cine să pună căpitan și a început să-i ia întrebări, de una, de alta.
S-a ajuns într-un punct critic. Cine știe limba engleza? Ăla nu, nimeni nu ridica mâna. În cele din urmă Florin Motroc spune că el se descurcă. „Gata, am stabilit căpitanul: Motroc”, tună Mulțescu.
Colegii l-au luat la rost. „De unde știi tu, băi Florine?”. Nu le-a spus atunci. „Eu la școală făceam franceză și germană. Făceam schimb de casete video cu prietenii și acolo am început să bughesc engleza, am fost autodidact”, se amuză azi Florin Motroc, antrenor în Kuwait.
Așa s-a stabilit un căpitan de echipă la un turneu unde România B a ieșit vicecampioană.
Erau vremurile când limba engleză și școala nu erau în primplan pentru fotbaliștii divizionari. Ce școală ne trebuie nouă, noi suntem fotbaliști!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER